Subiectul zilei: Waterloo

18 iunie 1815: Napoleon Bonaparte a fost înfrânt la Waterloo de Ducele de Wellington şi de Gebhard von Blücher, fiind forţat să abdice

Erezie de bronz

Peste capetele noastre înfierbântate
un băieţel de bronz face pipi E noap
te şi prin lunetă admir Bătălia de la
Waterloo De pe lună istoria-i ca o
apă trecut prezent şi viitor simple
valuri Autre chose Je perds mon
temps tu perds ton temps
Tout le monde y gagne
O fetiţă de aur face kk
Merci
mademoiselle
Merci
monsieur
avec plaisir

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2018)

MALADIA DE A FI

 Am văzut amintirile

cum se spală cu sângele meu pe mâini

și n-am nicio dovadă

că mai trăiesc

din brațele fericirii mi-am luat crucea

și dus am fost

cu viteza luminii locuiesc între cer și pământ

liberul arbitru îmi ferchezuiește destinul

totuși în fața proștilor îmi pun mănușile nostalgiei

iartă-i Doamne

că nu știu cine sunt

deși proști ca anul acesta ca anul trecut și ca de când sunt

n-am văzut niciodată

Doamne

când mă uit în oglindă

îmi vine să scot pistolul

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

DOAMNELOR ȘI DOMNILOR LIMBA ROMÂNĂ ESTE MORTALĂ

 Ajuns în această lume cu mandat de aducere

îmi recunosc vina

sunt român din tată-n fiu

n-am cum să ies din această închisoare limba română

libertatea mă sufocă

excelentă remarcă dom judecător

că toată ziua-bună ziua îmi dau aere de latin sadea

da

recunosc

am geniul inimii

vorba lui Nietzsche

adevărul meu umblă gol-gpluț

ca și România

patria mea mortală

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, 2014

 Nu poţi lărgi orizontul ignorându-l, nu răsar stele acolo unde nu este cineva să le admire! Cine-şi înalţă ochii spre cer este gata să pună prima întrebare: DE CE OMUL?

Costel Zăgan

PE CONTRASENS

 PE CONTRASENS

VIAȚA LA ȚARĂ ARE O DUHOARE ORIBILĂ

De când m-am născut și până nu demult, am considerat viața la țară asemenea raiului pe pământ! Însă cum fericirea are o durată scurtă, extrem de scurtă chiar, viața mi-a fost întoarsă pe dos de-o duhoare insuportabilă!

Vecinul meu, nu-i dau numele, persoană importantă și cu oi fără număr, din motive numai de el cunoscute, a sacrificat un biet vițel, că bou nu era, cu toate că duhoarea ce-o emană întrece orice bovină: cu două ori mai multe picioare!

În fine, aceasta are, să zicem, mai puțină importanță.

Restul însă pute rău, foarte rău! Pentru că, dimineața, la prânz ori seara - casa mea și grădina din jurul ei sunt închingate într-o duhoare fără limită!Explicația?

Dulăul vecinului cu pricina încearcă să termine cadavrul vițelui, însă are ce mânca , probabil, încă o săptămână!

Iar duhoarea mi-a schimbat toată filozofia despre viața la țară.

Oricum mâncarea și viața, aici, nu mai au niciun gust!

Sesizez, pe această cale, Direcția Județeană de Sănătate Publică Botoșani:

NU PIERDEȚI OCAZIA SĂ DEGUSTAȚI DUHOAREA SUPER DIN SATUL TUDOR VLADIMIRESCU , COMUNA ALBEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI - STRADA ȘCOLII!

Luați-o după miros: găsiți tot ce vă doriți!

Poftă bună și Dumneavoastră, că eu m-am săturat să nu mănânc nimic!

Costel Zăgan

 Am foarte mulți prieteni, însă niciunul nu-i om.

Costel Zăgan

 gravitația

albastrul cel mai înalt

pământ doar adânc

Costel Zăgan

DEȘERTUL DE CATIFEA (fragment)

 

Din jurnalul lui Dio

By Costel Zăgan on 13 Feb 2014

    28 iunie 1972.Mai sunt două zile până când voi pleca în tabăra de pionieri Amara. Aceste două zile vor trece ca două veacuri. Le aştept "plecarea" cu nerăbdare şi înfrigurare.
   29 iunie. Astăzi trebuia să merg la circumscripţia sanitară din Aluneni pentru a primi fişa pentru plecarea în tabără. Dar datorită ploii din noaptea precedentă (plouă şi-acum!)  , bănuiesc că autobuzul nu va veni.
   30 iunie. Împreună cu Tomiţă, partenerul meu în "voyage"-ul Amara , ne-am deplasat în Aluneni , din cauză de fişă medicală. Ne-au mai supus unui control medical amănunţit! Fişele noastre urmând să le ridice un tov.profesor, ce le va înmâna la rândul lui profesorului Lăcătuşu Ioan.
   1 iulie. La ora 8 am plecat la autobuz. Acesta s-a făcut aşteptat încă o jumătate de oră.  Iar distanţa dintre satul nostru, Principele Mihai şi Botoşani mi s-a părut astronomică. Însă mă înşelam amarnic: infinitul abia urma să-l străbatem!
   Am ajuns la Botoşani în jurul orei 10 şi 30. De la autogară am plecat spre Palatul Pionierilor, împreună cu tov.profesor Lăcătuşu. Înainte de-a ajunge la Palatul cu pricina, ne-am aruncat privirile şi la afişele cinematografului "Luceafărul".
    Am fost îndrumaţi către internatul Liceului "A.T.Laurian". Cu Tomiţă şi Ionel, un băiat din Jijia, am fost cazaţi în dormitorul nr.6. Aici se mai aflau şi alţi elevi care aveau aceeaşi destinaţie.
   Am aflat că ne vom lua zborul c-un tren de seară. După o nouă vizită medicală, Tomiţă era cât pe ce să fie trimis acasă: avea o mână în ghips!
  Tovi "experţi" ne-au chestionat de ce nu am lut un alt copil cu mâinile normale? De parcă Tomiţă le-ar fi avut anormale! Doamne ce ţi-ar mai fi şi cu oamenii ăştia mari şi experţi!

Costel Zăgan, Deşertul de catifea (13)