PE CONTRASENS
PE CONTRASENS
VIAȚA LA ȚARĂ ARE O DUHOARE ORIBILĂ
De când m-am născut și până nu demult, am considerat viața la țară asemenea raiului pe pământ! Însă cum fericirea are o durată scurtă, extrem de scurtă chiar, viața mi-a fost întoarsă pe dos de-o duhoare insuportabilă!
Vecinul meu, nu-i dau numele, persoană importantă și cu oi fără număr, din motive numai de el cunoscute, a sacrificat un biet vițel, că bou nu era, cu toate că duhoarea ce-o emană întrece orice bovină: cu două ori mai multe picioare!
În fine, aceasta are, să zicem, mai puțină importanță.
Restul însă pute rău, foarte rău! Pentru că, dimineața, la prânz ori seara - casa mea și grădina din jurul ei sunt închingate într-o duhoare fără limită!Explicația?
Dulăul vecinului cu pricina încearcă să termine cadavrul vițelui, însă are ce mânca , probabil, încă o săptămână!
Iar duhoarea mi-a schimbat toată filozofia despre viața la țară.
Oricum mâncarea și viața, aici, nu mai au niciun gust!
Sesizez, pe această cale, Direcția Județeană de Sănătate Publică Botoșani:
NU PIERDEȚI OCAZIA SĂ DEGUSTAȚI DUHOAREA SUPER DIN SATUL TUDOR VLADIMIRESCU , COMUNA ALBEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI - STRADA ȘCOLII!
Luați-o după miros: găsiți tot ce vă doriți!
Poftă bună și Dumneavoastră, că eu m-am săturat să nu mănânc nimic!
Costel Zăgan
Comentarii
Trimiteți un comentariu