Mâine azi ce mai cotează
trage plugul încă-o rază
din noi să răsară cerul
şi din noapte adevărul
Căci s-a săturat românul
să strângă în palme fumul
ca din pungă să-i răsară
euroi cu frunza rară
Doamne ne-nvârtim în cerc
c-o tangentă am s-o dreg
să vadă Sfântul Vasile
ce visez de-atâta zile
O să-mi dea iar foc la mască
Anul Nou ca să re-nască
sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 decembrie 2016)
C
ostel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II
Costel ZĂGAN
DOINE DE (S)PUS LA RANĂ
E-hei eu vă acuz ca orișicare
că n-am ajuns ceva mai mare
Și Doamne vezi nu se explică
de ce mi-e leafa tot mai mică
Ci hangarale am o cu duiumul
și nenorocul nu-mi dă drumul
Când altul cât ai zice parcă pește
în burtă și în pungă iarăși crește
Și numai eu zău lua-m-ar dracul
nu scap de meseria mea săracul
Când stau și mă întreb ca blegul
cu cine Doamne-oi face întregul
Căci mă feresc de toate și abuz
și-n loc să cânt o doină eu acuz
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
Ode gingaşe
Costel ZĂGAN
Pâinea
Costel ZĂGAN
EREZII DE-O CLIPĂ II
Prima zi de muncă pe pământ Adam se scoală
la primul semnal sonor Privighetoarea și-a făcut
datoria aprinzând cerul O singură notă a fost de-ajuns
Adam își pregătește uneltele de lucru brațele picioare
le ochii și urechile Pieptul bombat de întunericul noc
turn este la locul său Pijamaua nopții-i împăturită cu grijă
Își îmbracă salopeta zilei încheind-o la toți nasturii în afară
de ultimul Pe-acolo se va vedea ca o sudoare curgând lumina
Face totul în tăcere Să nu-i deranjeze Evei visele frumos colorate
Gustarea de la orele 9 o ascunde după primul nor
Canicula scoate soarele din bârlog Mașina terminus paradis este
din nou plină cu oamenii muncii Fiecare râde pe rând de glumele
aproapelui
Opriți mașina timpului că vreau să muncesc
Zău
Pe cuvântul meu de șmecher
liber profesionist
AUTOPARODIE
de dimineaţa până seara
de-i lumea veselă sau tristă
pe toţi-i-ntreabă unde-i ţara
De dimineaţa până seara
mai rău e domnilor ca râia
prin vene-i curge iar cerneala
când scrie că iubeşte România
Mai rău e domnilor ca râia
de-i lumea veselă sau tristă
aceasta-i pentru el filosofia
Costel Zăgan nu/mai rezistă
De dimineaţa până seara
pe pâine îşi serveşte ţara
FIIND EMINESCU
şi mă opream ades lângă cuvânt
şi tâmpla mi-o apropiam
la blânda batere de vânt
Şi mă opream ades lângă cuvânt
ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
de-şi risipea mireasma teiul sfânt
părea că totuşi nu trăiesc degeaba
Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba
eu tâmpla mi-o apropiam
lumina lunii o căram cu roaba
fiind poet tăceri cutreieram
Şi mă opream ades lângă cuvânt
iluminat de teiul vechi şi sfânt
INCIDENT ÎN NOOSFERĂ
ia-ţi paraşuta Ne apropiem de paradisul
pierdut N-ai nevoie de niciun testament
Câteva iluzii pierdute nu mai contează
Trage linia de dialog la margine Nu te
apleca Între materie şi antimaterie
încap numai îndrăgostiţii Hei deschide
ochii că iar te ciocneşti de Dumnezeu
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Bomba mea atomică e plină cu versuri
de dragoste Chiar în mijlocul irealității
orizontul cuvintelor brusc se iluminează
Totul pare luat dintr-un film SF Și pentru
că adevărul este prietenul meu Ca să nu-l
nuare în sens giratoriu
Costel Zăgan, ODE GINGAȘE
M-am trezit cu ochii
plini de viscol
şi de
ninsori de legănat copilăria
Brrr Doamne
ce iarnă imaginară
cu
mâinile înmănuşate-n versuri
cu
haine călduroase de sonete
şi
căciuli trase
peste ochii copilăriei
ninge
pastel de Crăciun
APOLLINAIRE SE PLIMBĂ PRIN SATUL MEU NATAL
la întrebările nerostite ale tăcerii
Dar eu vorbesc Doamne în numele tăcerii
şi nu m-aud decât pe mine
Apollinaire se scoală din morţi
şi vorbeşte prin gura lui Allen Ginsberg
vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice
cu demente taxiuri urlătoare în albastru
Cu statuile de culoare ale lui Buddha
o muzică profundă wagneriană
izbeşte cele două zăzboaie mondiale
de calea lactee
Făcându-le praf şi pulbere
şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli
ai mieniului III merg şi eu
pe străzile din satul meu natal
În fracul alb-negru al poeziei
franco-americane
improvizând tăceri globale
deasupra mult deasupra viitorului omenirii
Mă uit prin geamul cerului
poate zăresc Vioara lui Bacovia
ori Anemonele lui Ştefan Luchian
Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă
Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş
STOP
NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA
ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi
de lavandă poliedrică
"PE-AICI SE-AJUNGE ÎN AMERICA!"
nu ocoliţi raiul e înainte
desigur în sens giratoriu
m-am întors şi-am plâns
Toţi copacii din Paris şi-au transferat
florile pe stada mea nu fugiţi nu-i sfârşitul lumii
primăvara aceea new-yorcheză este invitata mea
şi-a acestor pagini somnambule
Costel Zăgan , Poeme de-aprins focul
Mâinile se roagă mângâind, iubito Despre tine înfloreşte teiul despre sânii tăi în floare ceru-mbracă-n stele cheiul valul mării rău mă do...
