Fiecare dimineață este o nouă victorie împotriva întunericului: fără niciun rănit!

Costel Zăgan

ARTA COSTEL ZĂGAN

Zorile îmi sparg fereastra

tăcerea numai timpanul

dac-o face pe-a măiastra

arta mea creşte la anul

Tăcerea sparge timpanul

cuvintele-mi sar la bătaie

dacă timpul dă cu banul

numai vremea le îndoie

Cuvintele-mi sar la bătaie

dac-o face pe-a măiastra

arta mea apă de ploaie

zorilor sparge fereastra

Tăcerea numai timpanul

ca mioriţa-i doar zăganul

Costel Zăgan, CEZEISME II

GOGYOHKA MEA

 steaua polară

s-a aruncat 

în gol

niciun înger

la locul accidentului

Costel Zăgan

BUCLA LIBERTĂȚII

România-i o meserie

România-i un destin

toate trec fir-ar să fie

și nimica trece puțin

România-i un destin

România trece ca apa

și luna claie de fân

și porumbul și sapa

România trece ca apa

toate trec fir-ar să fie

usturoiul poate ceapa

România ce meserie

România vai ce destin

nemuritor încă puțin

Costel Zăgan, CEZEISME II

 

Februarie - luna haiku pe Citatepedia

femeia-i totul
bărbatul completează
dragobetele

haiku de Costel Zăgan din Fulger în doi timpi (18 februarie 2021)

REZISTENȚA PRIN IUBIRE

 Costel Zăgan

Rezistența prin poezie la maculatura cotidiană

a violenței de toate calibrele Înaintez vers cu vers

N-am ce face Posteritatea mă atrage ca un magnet

Trăiesc deja în viitor cu toate speranțele mele Dramatic

sau nu las trecutului toate rănile și amintirile În prezent

muncesc și plâng total inadecvat Însă nu am încotro Am

mâinile legate cu lacrimi Tot ce fac are aura melancoliei

Decebal poate fi mândru Voi muri în hohote de râs

Ca un dac adevărat

RUGĂ 99-00-01- COSTEL ZĂGAN

 

RUGĂ 99-00-01

Căci singur ca anul acesta ca anul trecut

Și ca de când sunt N-am fost niciodată

Dar Doamne Singurătatea mea cea de

toate zilele dă-mi-o mie și astăzi Și nu

mă du în ispita singurătății singurătăților

Și mă iartă de toate iluziile pierdute

cu voie sau fără voie Precum iert și eu

prietenilor mei toate disperările câștigate

Și mă izbăvește de mine însumi Lăsându-mi

o Doamne și iubita și dragostea și pe Eminescu

Cel cu Melancolia fără de margini și cu epicentrul

în fiecare cuvânt Apoi din cenușa poemului divin

Ajută-mă o Doamne să-mi revin

Atât întreabă focul din cuvânt

Atât răspund tăcerile arzând

Foto: Andi Spot

EREZIA IMPOSTURII

Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați

moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur

mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm

piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci

al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte

în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost

realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter

pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi

onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce

va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle

tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de

culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă

Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru

că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din

cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu

sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară

Nu mai există niciun fel de coeziune

Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni

Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine

Iubirea a dispărut dar nu ura indiferența i-a luat locul

Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indife

renței absolute Nu ne mai impresionează nimic Nici măcar cinismul

celorlalți sau al nostru Trăim ca niște cadavre ambulante Comunicăm

cu ceilalți doar prin simțuri și cinism Trăim în concubinaj cu

propriile noastre neveste Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat

Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști

Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut

Nici Orientul nu-i mai breaz

Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre

Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini

Privim soarele și ne întunecăm

Nu suntem bineveniți nici în paradis nici în infern

Purgatoriul nostru e fără capăt și din fericire fără coadă Deziluzia e folosită

ca armă de nimicire în masă Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții

Și ne descurcăm de minune Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni Între noi

și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie Un gol istoric Cineva vrea să ne fure

destinul Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus

Doamne iartă-l și ajută-l!

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

PRINȚ ȘI CERȘETOR LA GRĂMADĂ

 Felicitări

ați ajuns deja

în

Comuna Primitivă

vă așteaptă

un sejur

ca

acasă

animalele

și

femeile noastre

vă aparțin

cine/ce

nu rentează

pierde totul

și

câștigă

o femeie

copiii

se rambursează

pentru

următoarea

orânduire

socială

zâmbiți

separat

hai

că

puteți

Costel  Zăgan ODE GINGAȘE

PRINȚ ȘI CERȘETOR

 Ca și cum m-aș dezbrăca de carne

ca și cum m-aș dezbrăca de oase

din  mine cerul o să mă răstoarne

numai cu lumina stelelor duioase

Ca și cum m-aș dezbrăca de oase

ca și cum m-aș dezbrăca de piele

dau singurătatea umbra unei case

pentru cerul tău tradus de stele

Ca și cum m-aș dezbrăca de piele

din mine cerul o să mă răstoarne

ca să umple noapte visele rebele 

ca și cum m-aș dezbrăca de carne

Ca și cum m-aș dezbrăca de oase

să extrag zăpada nopților geroase

Costel Zăgan, CEZEISME II

DOINĂ CU CIRCUIT ÎNCHIS

De la Doină la Luceafar

nimica nu mai e teafăr

Totu-i sub vremelnicie

fir-ar moartea să ne fie

Trecutul ne-arată fundul

viitorul doar rotundul

Ba cu hăis şi ba cu cea

vai de ţărişoara mea

Cum sar stelele din ea

Costel Zăgan, DOINE DE PUS LA RANĂ

RATAREA FRUMUSEȚII

 Frumusețea: o promisiune, întotdeauna, ratată!

Costel Zăgan

O VIAȚĂ

 

Despre versuri

După şase decenii de viaţă, amintirile devin cărţi, iar ridurile versuri.

Costel Zăgan în Inventeme (15 decembrie 2021)
o

 

ÎNVĂŢĂTOAREI MELE

DOAMNA ORTANSA COSTÂNCEANU

 

Dragă Doamnă Învăţătoare

vă sărut pe frunte viaţa

amintirea rău mă doare

cuvântu-i rece ca gheaţa

 

Vă sărut pe frunte viaţa

gândul vi-l sărut cu drag

de cuvinte-mi arde faţa

doar o umbră stă în prag

 

Gândul vi-l sărut cu drag

amintirea rău mă doare

depărtarea flutură un steag

dragă Doamnă Învăţătoare

 

Viaţa mea acum vi-i partea

vă sărut pe frunte moartea

 

Costel Zăgan, CEZEISME II

 

 Câteva definiții de Costel Zăgan. Eretice, zice el. Oare?

“Totul este restul nimicului!”

“Eu: un nimeni personalizat.”

“Sforăit: monolog nocturn.”

“Individ: omenirea la scara singurătăţii.”

“Lumea nu-i altceva decât paradisul pierdut pe înţelesul tuturor.”

“A fi: cel mai scump verb. Se plăteşte cu viaţa.”

Comentarii Facebook

 "Gustul amar al zilei: zorii răsar direct din cafea." (Costel Zăgan)

Haideți s-o îndulcim! Cu iubire...

Îmi place

Comentează

 Să fii copil

şi să nu-ţi dai seama

ce greu e să-i creşti

pe tata şi pe mama

Costel Zăgan