CAIETUL CU FERESTRE SPARTE

  acum 3 ani Activ Costel Zăgan 1 februarie 2019    ·  Distribuit pent Gabriel Dîrmon 1 februarie 2018    ·  Ca și Dumnezeu, mama trebuie iubită necondiționat. Costel Zăgan

  Versul respiră odată cu mine poezia mă îmbracă mai bine ca pielea transpir câteva semne de punctuație controversate dragostea însă descifrează totul sărut cu sărut Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

  Abuzat de istorie caricatură a destinului divorțat de viață și ibovnic al singurătății tot el se plânge că totu-i ok Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

  ÎNVIEREA (2)    Lacrimile sunt probabil adevărata cale de acces spre interioritatea noastră. Sau a unui personaj. De pildă eu, Dio, sunt personajul cel mai dificil cu care am avut de-a face vreodată. Şi pe care-l pricep cel mai puţin sau deloc.    Lacrimile par nişte lupe măritoare : plângând îmi zăresc mai bine sentimentele. Poate că plânsul nu-mi poate vindeca sufletul de singurătatea care mă încearcă precum un reumatism enervant însă îmi poate înmuia inima împietrită de necazuri (mereu şi mereu altele !) şi sărăcie.    Tigrule, în ultimele luni de zile , soarele mi-a umplut viaţa numai de pete dureroase şi incolore. Sufletul, de plumb topit, în zilele şi nopţile sufocante, îmi bloca iniţiativa oricărei acţiuni mai de Doamne-ajută !    Parcă aş fi fost un manechin de plumb. Cavoul lui Bacovia ieşit în stradă ! Şi eu ca o umbră protejându-i singurătatea : rece şi înţepenit de depărtare!    Şi totuşi nu scriu să-mi vindec sufletul de durerea mută ce mă ţine încătuşat. Pacă aş trăi în

Activ Costel Zăgan 24 ianuarie 2019    ·  Distribuit pentru: Public Ioana Manolache 24 ianuarie 2019    ·  HORA UNIRII-N DOI Costel Zăgan Hai iubito şi dă-mi mâna mâna ta ca o vioară să traduc iarăşi româna într-un susur de izvoară Mâna ta ca o vioară pare vers de Alecsandri mângâind iar mă omoară într-un veac fără Dridri Pare vers de Alecsandri nu traduc iarăşi româna nici pe-a fi în a nu fi hai iubito şi dă-mi mâna Mâna ta ca o vioară îmi răstoarnă munţii iară CEZEISME II

  COSTEL ZĂGAN - POETUL EREZIILOR TÂRZII Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie.  Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă.  Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lin