(CRATIMA POEZIEI)

 COSTEL ZĂGAN - POETUL EREZIILOR TÂRZII

Debutul târziu (la 47 de ani, cu "Hiperbole blitz") nu denotă o autoexcludere a poetului din piaţa literară, ci mai degrabă o amânare a mărturisirii livreşti (stricto sensu). Departe de a fi un autor prolific, Costel Zăgan este totuşi un bun strateg, el desfăşurându-şi poemele în pagini de reviste, pe bloguri sau site-uri de specialitate, rămânând însă permanent într-o stare de reverenţioasă timiditate cu propria poezie. 

Dovedind o fervoare direct proporţională cu o anume vibraţie nedisimulată la inefabilul poetic, Costel Zăgan îşi asumă timbrul liric personal, cu un discurs sincer, fără exuberanţe şi contemplaţii inutile, chiar dacă uneori abundă în autoironii iscoditoare sau versuri vag melodramatice, cărora le conferă, însă, un aer de sensibilitate mereu în alertă. 

Deşi pare să fie tributar poeziei tradiţionaliste, în vers clasic, Costel Zăgan îşi surprinde cititorul cu poeme îndrăzneţe, scormonitoare, dar lipsite de stridenţe lingvistice. Poetul îşi asumă astfel o etică a cuvântului, el rămâne credincios sieşi, dar şi culturii în care s-a născut şi a creat.

Poemele lui Costel Zăgan nu cad în desuetudine, o anume mirare şi o sprinteneală a rimei asigurând poeziei coerenţa lirică atât de necesară, rima fixând, de fapt, mesajul poetic al discursului.  

Insistenţa tematică (Eminescu, Poetul, dragostea etc.), relieful extrem de personal în care se desfăşoară, alături de o predispoziţie naturală pentru imagini poetice care dezvoltă aceste tematici, fac din Costel Zăgan un autor care permanentizează starea de poezie, o cultivă şi o transmite semenilor săi fără orgoliu, dar cu o responsabilitate care tinde să devină, în sine, o profesie.

De remarcat, la Costel Zăgan, generozitatea faţă de poezia confraţilor săi, care trece dincolo de statutul de simplu cititor. Prin aceasta rostul său se multiplică, aşteptăm ca şi confraţii să îl (re)citească şi să îl (re)cunoască.

(Florentina Toniţă)

0 co