Fiecare dimineață este o nouă victorie împotriva întunericului: fără niciun rănit! Costel Zăgan
Postări
ARTA COSTEL ZĂGAN
Zorile îmi sparg fereastra tăcerea numai timpanul dac-o face pe-a măiastra arta mea creşte la anul Tăcerea sparge timpanul cuvintele-mi sar la bătaie dacă timpul dă cu banul numai vremea le îndoie Cuvintele-mi sar la bătaie dac-o face pe-a măiastra arta mea apă de ploaie zorilor sparge fereastra Tăcerea numai timpanul ca mioriţa-i doar zăganul Costel Zăgan, CEZEISME II
BUCLA LIBERTĂȚII
România-i o meserie România-i un destin toate trec fir-ar să fie și nimica trece puțin România-i un destin România trece ca apa și luna claie de fân și porumbul și sapa România trece ca apa toate trec fir-ar să fie usturoiul poate ceapa România ce meserie România vai ce destin nemuritor încă puțin Costel Zăgan, CEZEISME II
REZISTENȚA PRIN IUBIRE
Costel Zăgan Rezistența prin poezie la maculatura cotidiană a violenței de toate calibrele Înaintez vers cu vers N-am ce face Posteritatea mă atrage ca un magnet Trăiesc deja în viitor cu toate speranțele mele Dramatic sau nu las trecutului toate rănile și amintirile În prezent muncesc și plâng total inadecvat Însă nu am încotro Am mâinile legate cu lacrimi Tot ce fac are aura melancoliei Decebal poate fi mândru Voi muri în hohote de râs Ca un dac adevărat
RUGĂ 99-00-01- COSTEL ZĂGAN
RUGĂ 99-00-01 Căci singur ca anul acesta ca anul trecut Și ca de când sunt N-am fost niciodată Dar Doamne Singurătatea mea cea de toate zilele dă-mi-o mie și astăzi Și nu mă du în ispita singurătății singurătăților Și mă iartă de toate iluziile pierdute cu voie sau fără voie Precum iert și eu prietenilor mei toate disperările câștigate Și mă izbăvește de mine însumi Lăsându-mi o Doamne și iubita și dragostea și pe Eminescu Cel cu Melancolia fără de margini și cu epicentrul în fiecare cuvânt Apoi din cenușa poemului divin Ajută-mă o Doamne să-mi revin Atât întreabă focul din cuvânt Atât răspund tăcerile arzând Foto: Andi Spot
EREZIA IMPOSTURII
Tragedia noastră cotidiană am ajuns niște împiedicați moral vorbind De trăit probabil vor trăi așa urmașii ur mașilor noștri Noi grăbiți din fire suntem doar niște îm piedicați în propriile noastre idealuri Elanul nostru soci al cultural sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte în practică socială cotidiană Gândim bine dar simțim prost realitatea sau visul Între cuvinte gânduri și fapte s-au inter pus niște ecrane psihologice Suntem o generație de deziluzi onați de gradul trei Una vorbim alta gândim și cu totul altce va înfăptuim Suntem sfâșiați nu doar social ci și psihic sufle tește Se bucură de aceasta nu doar neprietenii ci și prințul de culoare al acestei lumi Credința ne-a rămas undeva în urmă Și nu mai avem timp s-o așteptăm E grav Aveam suflet pentru că aveam timp Și nu invers vai din păcate Ne-am îngrijorat din cauza timpului Și-am uitat totul Ne-am bucurat de Declinul Apu sului Și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară Nu mai există niciun fel de c
PRINȚ ȘI CERȘETOR LA GRĂMADĂ
Felicitări ați ajuns deja în Comuna Primitivă vă așteaptă un sejur ca acasă animalele și femeile noastre vă aparțin cine/ce nu rentează pierde totul și câștigă o femeie copiii se rambursează pentru următoarea orânduire socială zâmbiți separat hai că puteți Costel Zăgan ODE GINGAȘE
PRINȚ ȘI CERȘETOR
Ca și cum m-aș dezbrăca de carne ca și cum m-aș dezbrăca de oase din mine cerul o să mă răstoarne numai cu lumina stelelor duioase Ca și cum m-aș dezbrăca de oase ca și cum m-aș dezbrăca de piele dau singurătatea umbra unei case pentru cerul tău tradus de stele Ca și cum m-aș dezbrăca de piele din mine cerul o să mă răstoarne ca să umple noapte visele rebele ca și cum m-aș dezbrăca de carne Ca și cum m-aș dezbrăca de oase să extrag zăpada nopților geroase Costel Zăgan, CEZEISME II
DOINĂ CU CIRCUIT ÎNCHIS
De la Doină la Luceafar nimica nu mai e teafăr Totu-i sub vremelnicie fir-ar moartea să ne fie Trecutul ne-arată fundul viitorul doar rotundul Ba cu hăis şi ba cu cea vai de ţărişoara mea Cum sar stelele din ea Costel Zăgan, DOINE DE PUS LA RANĂ
O VIAȚĂ
Despre versuri După şase decenii de viaţă, amintirile devin cărţi, iar ridurile versuri. Costel Zăgan în Inventeme (15 decembrie 2021) o
ÎNVĂŢĂTOAREI MELE DOAMNA ORTANSA COSTÂNCEANU Dragă Doamnă Învăţătoare vă sărut pe frunte viaţa amintirea rău mă doare cuvântu-i rece ca gheaţa Vă sărut pe frunte viaţa gândul vi-l sărut cu drag de cuvinte-mi arde faţa doar o umbră stă în prag Gândul vi-l sărut cu drag amintirea rău mă doare depărtarea flutură un steag dragă Doamnă Învăţătoare Viaţa mea acum vi-i partea vă sărut pe frunte moartea Costel Zăgan, CEZEISME II
Câteva definiții de Costel Zăgan. Eretice, zice el. Oare? “Totul este restul nimicului!” “Eu: un nimeni personalizat.” “Sforăit: monolog nocturn.” “Individ: omenirea la scara singurătăţii.” “Lumea nu-i altceva decât paradisul pierdut pe înţelesul tuturor.” “A fi: cel mai scump verb. Se plăteşte cu viaţa.” Comentarii Facebook
