CAIETUL CU FERESTRE SPARTE

  Zi onomastică: Vasile Urătură CZ-17 Mâine azi ce mai cotează trage plugul încă-o rază din noi să răsară cerul şi din noapte adevărul Căci s-a săturat românul să strângă în palme fumul ca din pungă să-i răsară euroi cu frunza rară Doamne ne-nvârtim în cerc c-o tangentă am s-o dreg să vadă Sfântul Vasile ce visez de-atâta zile O să-mi dea iar foc la mască Anul Nou ca să re-nască sonet  de  Costel Zăgan  din  Cezeisme II  (30 decembrie 2016)

  AXIOMĂ LA MAXIMUM   Dragostea sau ura îmi dictează versul Doamne curge gârlă astăzi folosesc cerul ca bază îngerii sau dracii-n versuri urlă Costel Zăgan

  C ostel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II       EREZIA DE-A TE NAȘTE ROMÂN Ca pe cea mai curată lacrimă din Ochiul Universului Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor Și nu credeam că voi ajunge vreodată să-i fiu poetul deplin Pururi tânăr înfășurat în versuri cobor de pe baricadele tăcerii Iar unde-am ajuns De la Dunăre la Tisa România plâsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De ciocoi și strâmbătate Vai de biet Român săracul De ce Doamne nu-l ia dracul Trage-n brazdă ca un bou Schimbă-l Doamne și-l fă nou

  Costel ZĂGAN DOINE DE (S)PUS LA RANĂ   TANCUL ISTORIEI   E-hei eu vă acuz ca orișicare că n-am ajuns ceva mai mare Și Doamne vezi nu se explică de ce mi-e leafa tot mai mică Ci hangarale am o cu duiumul și nenorocul nu-mi dă drumul Când altul cât ai zice parcă pește în burtă și în pungă iarăși crește Și numai eu zău lua-m-ar dracul nu scap de meseria mea săracul Când stau și mă întreb ca blegul cu cine Doamne-oi face întregul Căci mă feresc de toate și abuz și-n loc să cânt o doină eu acuz  

  BLESTEMUL OSPITALITĂȚII De popoare migratoare au ajuns și-n țara mea n-am avut nicio scăpare făr-de verbul a răbda Rabdă azi și rabdă mâini să nu cazi hai dă din mâini dă din mâini dă din picioare dă la câini tot ce te doare Doamne i-am primit pe toți de la Ana la Caiafa șefi de oști sau șefi de hoți și-au umplut la noi carafa Rabdă azi și rabdă mâini să nu cazi mai dă din mâini dă din mâini dă din picioare dă la câini tot ce te doare Și am dat și am tot dat din Mare pân-la Carpați – Dacia nu fu bărbat- vremea e și voi să dați Rabdă azi  rabdă și mâini să nu cazi hai dă din mâini dă din mâini dă din picioare dă la câini tot ce te doare Care Doamne o fi leacul am răbdat răbda-i-ar dracul că de-atâta bună-voie am ajuns Arca lui Noe Rabdă azi și rabdă mâini să nu cazi mai dă din mâini dă din mâini dă din picioare dă la câini tot ce te doare Vin se urcă ne mănâncă nu cotează vrem-nu vrem să crească iarba din stâncă din dragoste și blestem Rabdă azi și rabdă mâini să nu cazi mai dă din mâ

  Costel Zăgan, Ode gingaşe   ODĂ UNOR ORGANE PROVERBIALE Cu nasul dezbrăcat umblu iar prin sat Doar urechile pe-afară mă caută de primăvară Însă dacă n-am obraz poți să dau și de necaz Când lumea va spune că picioarele -s nebune Că mâna dă paharul să-mi înec amarul

  Ode gingaşe   Costel ZĂGAN Pentru pâine Ţăranul şi-a făcut din suflet candelă de luminat neamul Lumina ochilor săi e o sărbătoare în haine de lucru În fiecare primăvară îşi cere iertare pământului cu plugul Lanurile de grâu fi-vor de-aceea un detaliu al conştiinţei sale Pâinea Pasărea Phoenix renăscută din sudoarea acestei primăveri fatale

  Costel ZĂGAN EREZII DE-O CLIPĂ II   Paradisul pierdut văzut din față   Prima zi de muncă pe pământ Adam se scoală la primul semnal sonor Privighetoarea și-a făcut datoria aprinzând cerul O singură notă a fost de-ajuns Adam își pregătește uneltele de lucru brațele picioare le ochii și urechile Pieptul bombat de întunericul noc turn este la locul său Pijamaua nopții-i împăturită cu grijă Își îmbracă salopeta zilei încheind-o la toți nasturii în afară de ultimul Pe-acolo se va vedea ca o sudoare curgând lumina Face totul în tăcere Să nu-i deranjeze Evei visele frumos colorate Gustarea de la orele 9 o ascunde după primul nor Canicula scoate soarele din bârlog Mașina terminus paradis este din nou plină cu oamenii muncii Fiecare râde pe rând de glumele aproapelui Opriți mașina timpului că vreau să muncesc Zău Pe cuvântul meu de șmecher liber profesionist  

  AUTOPARODIE Costel Zăgan nu mai rezistă de dimineaţa până seara de-i lumea veselă sau tristă pe toţi-i-ntreabă unde-i ţara De dimineaţa până seara mai rău e domnilor ca râia prin vene-i curge iar cerneala când scrie că iubeşte România Mai rău e domnilor ca râia de-i lumea veselă sau tristă aceasta-i pentru el filosofia Costel Zăgan nu/mai rezistă De dimineaţa până seara pe pâine îşi serveşte ţara Costel Zăgan  ,  Cezeisme II  

  FIIND EMINESCU Fiind poet tăceri cureieram şi mă opream ades lângă cuvânt şi tâmpla mi-o apropiam la blânda batere de vânt Şi mă opream ades lângă cuvânt ca să-l aud cum creşte ca şi iarba de-şi risipea mireasma teiul sfânt părea că totuşi nu trăiesc degeaba Ca să-l aud cum creşte ca şi iarba eu tâmpla mi-o apropiam lumina lunii o căram cu roaba fiind poet tăceri cutreieram Şi mă opream ades lângă cuvânt iluminat de teiul vechi şi sfânt Costel Zăgan, CEZEISME , 2008

-- FULGER ÎN (TREI) VERSURI -- Costel Zăgan: FULGER ÎN (TREI) VERSURI :  steaua din palmă sau jarul de pe limbă poemul zilei Costel Zăgan

  INCIDENT ÎN NOOSFERĂ Pasărea ţâşneşte din somn ca o carte Hai ia-ţi paraşuta Ne apropiem de paradisul  pierdut N-ai nevoie de niciun testament  Câteva iluzii pierdute nu mai contează  Trage linia de dialog la margine Nu te  apleca Între materie şi antimaterie  încap numai îndrăgostiţii Hei deschide  ochii că iar te ciocneşti de Dumnezeu  Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ

 Femeia suplinește orice lipsă. Costel Zăgan 

 Bomba mea atomică e plină cu versuri de dragoste Chiar în mijlocul irealității orizontul cuvintelor brusc se iluminează Totul pare luat dintr-un film SF Și pentru că adevărul este prietenul meu Ca să nu-l desconspir mai bine tac Și scriu în conti nuare în sens giratoriu Costel Zăgan, ODE GINGAȘE

M-am trezit cu ochii plini de viscol şi de ninsori de legănat copilăria Brrr Doamne ce iarnă imaginară cu mâinile înmănuşate-n versuri cu haine călduroase de sonete şi căciuli trase peste ochii copilăriei ninge pastel de Crăciun   Costel Zăgan  

 NICHITA  Poetul cu îngerul în mână Şi lumea ca o Biblie Deschisă la Apocalipsă Nimeni nu citeşte Nimeni nu comentează Fiecare îşi vede (ne)liniştit de moartea lui Costel Zăgan, ODE GINGAŞE

  APOLLINAIRE SE PLIMBĂ PRIN SATUL MEU NATAL Nimicul nu-i totuşi un răspuns la întrebările nerostite ale tăcerii Dar eu vorbesc Doamne  în numele tăcerii şi nu m-aud decât pe mine   Apollinaire se scoală din morţi şi vorbeşte  prin gura lui Allen Ginsberg vorbeşte iată cu kaikuuri oceanice cu demente taxiuri urlătoare în albastru   Cu statuile de culoare ale lui Buddha o muzică profundă wagneriană izbeşte cele două zăzboaie mondiale de calea lactee   Făcându-le praf şi pulbere şi steluţe pentru adormit poeţii somnambuli ai mieniului III merg şi eu pe străzile din satul meu natal   În fracul alb-negru al poeziei franco-americane improvizând tăceri globale deasupra mult deasupra viitorului omenirii   Mă uit prin geamul cerului poate zăresc Vioara lui Bacovia ori Anemonele lui Ştefan Luchian Tzara îşi duce muzical pistolul la tâmplă   Ca pe-o floare sustrasă de la un greier sinucigaş STOP NU CÂNTA NU SCRIE NU EXISTA ultimul mesaj pe-o pereche de chiloţi de lavandă poliedrică   "PE-AI