MONOGRAFIA UNEI LACRIMI DE POET

Când tăcerea sufletu-mi hrăneşte
şi m-apuc singurătăţi de gât
mi se zbate viaţa ca un peşte
în oceanul clipei cel urât

Iar m-apuc singurătăţi de gât
fac amor necazuri cu nevoi
cerul saltă luna sus pe rât
şi-o aruncă iarăşi în noroi

Fac amor necazuri şi nevoi
mi se zbate viaţa ca un peşte
Doamne trag la carul cel cu boi
şi tăcerea sufletu-mi hrăneşte

Când m-apuc singurătăţi de gât
fiindcă Te iubesc şi-atât

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II