Doină în convalescență

Mult stimată primăvară

până când o iarnă-amară

Până când boală și vânt

și pe-afară și-n cuvânt

Până când doar întrebări

peste nouă mări și țări

Unde-i oare Făt-Frumos

l-ai trimis în iad pe jos

Ne-ai lăsat ai nimănui

patrie gust amărui

Rai în gură dar pe limbă

dracul garda iar își schimbă

Gura dau ca s-o deschid

dar pe buze crește-un zid

Doamne și cu cât vorbesc

mă arde un dor ceresc

Și genunchii prind a spune

Doamne înc-o rugăciune

Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană

PUTEREA POEMULUI NESCRIS