Implozie solară

Eu nu-s poet ci dinamită
când primăvara mă imită
şi-mi scoate mugurii afară
ca florile să nu mă doară

 Vulcan cu stelele în miez
eu nu exist eu explodez
stiloul meu aruncă lava
iar cerul și porneşte nava 

Sufletu-mi arde pe hârtie
iar tăcerea ţipă că e vie
nimeni însă nu întreabă
de unde totuși stele-n iarbă

Şi-n cer de unde-atâtea flori
un ghiont îţi dau şi gata zbori

Costel Zăgan, CEZEISME II 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

EREZIA ARTEI